Home » Lumea digitală » Huawei ar putea crea propriul sistem de operare, renunţând la Windows şi Android

Huawei ar putea crea propriul sistem de operare, renunţând la Windows şi Android

Huawei ar putea crea propriul sistem de operare, renunţând la Windows şi Android
Publicat: 22.03.2019
Relaţiile din ce în ce mai fragile cu Statele Unite ale Americii ale companiei chineze Huawei ar putea duce la interzicerea utilizării de software, hardware şi servicii produse de companii americane. Chinezii spun însă că are un plan de rezervă: un sistem de operare propritar pe care îl dezvoltă încă din 2012.

În 2012, Huawei nu era un jucător important pe piaţa de smartphone-uri, însă era şi atunci unul dintre cei mai mari producători de echipamente telecom din lume. La acel moment, SUA a interzis producătorului ZTE să folosească produse şi servicii americane, iar Huawei a realizat că acelaşi lucru s-ar putea întâmpla şi în cazul companiei lor. Astfel, conducerea de la acel moment a luat decizia de a dezvolta alternative la tehnologiile americane pe care le folosesc, pentru a se asigura că au un „plan B”, în cazul în care se ajunge la o situaţie similară, scrie go4it.

Practic, sistemul de operare Huawei va funcţiona atât pe smartphone-uri, cât şi pe pc-uri şi cel mai probabil că va oferi o experienţă de utilizare similară cu ceea ce oferă acum interfaţa EMUI în format mobil şi desktop. Trecerea la un sistem de operare proprietar nu este ideală, întrucât suportul software nu va fi tocmai la fel de bun, multe aplicaţii fiind dezvoltate doar pentru Android sau doar pentru Windows. Cel mai probabil însă, utilizatorii vor putea instala versiunile de Android, întrucât interzicerea serviciilor americane implică doar renunţarea la Google Play Services, nu la întreaga platformă Android, sistemul de operare fiind „open source”, deci poate fi folosit de către oricine.

Compania Huawei declară că preferă să folosească sistemele de operare Android şi Windows deja consacrate. Totuşi, în cazul în care Huawei trece la propriul sistem de operare, mai ales dacă reuşeşte în 2019 să devină lider pe piaţa de smartphone-uri, suportul software probabil că va veni foarte repede, întrucât mulţi dezvoltatori vor dori să aibă aplicaţiile pe cele mai populare telefoane din lume.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Victorie pentru Julian Assange! Decizia luată de judecători în procesul împotriva extrădării în SUA
Victorie pentru Julian Assange! Decizia luată de judecători în procesul împotriva extrădării în SUA
Noi funcții Google pentru Android și Maps! Anunțul făcut de companie
Noi funcții Google pentru Android și Maps! Anunțul făcut de companie
Recomandare de carte de la Bill Gates: „Dacă ești pasionat de educație, trebuie să citești această carte”
Recomandare de carte de la Bill Gates: „Dacă ești pasionat de educație, trebuie să citești această carte”
Undă verde pentru Neuralink! Compania lui Elon Musk poate implanta al doilea cip într-un creier uman
Undă verde pentru Neuralink! Compania lui Elon Musk poate implanta al doilea cip într-un creier uman
(P) Ceasuri Swatch inspirate de opere de artă
(P) Ceasuri Swatch inspirate de opere de artă
Cercetătorii au convertit grăsimea de pui în dispozitive de stocare a energiei
Cercetătorii au convertit grăsimea de pui în dispozitive de stocare a energiei
Cum ar arăta lumea cu peste 3 grade Celsius din cauza crizei climatice?
Cum ar arăta lumea cu peste 3 grade Celsius din cauza crizei climatice?
Un bărbat a făcut descoperirea vieții în grădina casei: o piatră cu inscripții, veche de 1.600 de ani
Un bărbat a făcut descoperirea vieții în grădina casei: o piatră cu inscripții, veche de 1.600 de ani
S-a confirmat: exercițiile fizice încetinesc percepția asupra timpului!
S-a confirmat: exercițiile fizice încetinesc percepția asupra timpului!
Peste 57.000 de celule și 150 de milioane de conexiuni, prezente într-o mostră infimă de creier uman
Peste 57.000 de celule și 150 de milioane de conexiuni, prezente într-o mostră infimă de creier uman
Test de cultură generală. Ce înseamnă SOS?
Test de cultură generală. Ce înseamnă SOS?
O predicție extraordinară a lui Albert Einstein despre găurile negre a fost confirmată
O predicție extraordinară a lui Albert Einstein despre găurile negre a fost confirmată
O structură gigantică ascunsă în adâncurile spațiului pune la încercare înțelegerea Universului
O structură gigantică ascunsă în adâncurile spațiului pune la încercare înțelegerea Universului
O fetiță de doar 6 luni a primit un transplant rar de plămâni
O fetiță de doar 6 luni a primit un transplant rar de plămâni
Comerțul „arme contra petrol” dintre Rusia și Coreea de Nord, lovit de noi sancțiuni
Comerțul „arme contra petrol” dintre Rusia și Coreea de Nord, lovit de noi sancțiuni
Platforma Temu din China, acuzată că folosește practici ilegale
Platforma Temu din China, acuzată că folosește practici ilegale
Mai bine de trei veacuri de când „Lorenzo de Medici” al României îi îndruma pe moldoveni să lupte împotriva otomanilor
Mai bine de trei veacuri de când „Lorenzo de Medici” al României îi îndruma pe moldoveni să lupte împotriva otomanilor
Vaccinarea împotriva HPV a prevenit 90% dintre cazurile de cancer de col uterin
Vaccinarea împotriva HPV a prevenit 90% dintre cazurile de cancer de col uterin